Vede-n visu-i nou pe-un munte de prin Hindustan, un steag
de mătase cum se-nalță. Vede-un tânăr om frumos,
după el cu multă oaste. Stă în stânga-i un mubed,
mare,-un înțelept în dreapta-i. Unul dintre-aceștia doi
vine drept spre Sam, cu-asprime glăsuindu-i într-astfel:
„O, tu, mârșav om ce teamă nu mai ai de Cel-de-Sus,
nu mai ai pic de rușine-n fața Marelui Stăpân ?
Dacă-o pasăre e bună doică pentru fiul tău,
cinul nalt la ce-ți slujește ? Dacă pentru tine, om,
părul alb e-o mârșăvie, barba ta și capul tău
albe sunt ca un mesteacăn. Domnul milă-ți dărui,
și atât belșug de daruri pierde-vei fiind nedrept.
Rupe-ți orice legătură dintru-al lumii Ziditor,
și precum cameleonul, zilnic, fețele să-ți schimbi!
Pruncul lepădat ajunse un orfan al Celui sfânt
care-n gingășie-ntrece orice doică, pe când tu
despuiat ești de-orice milă !”
Scoase-un răcnet Sam, din somn :
leul când e prins în cursă. Visul îl înfricoșă
să nu-i dea învăț ursita despre ce-i acela rău.
Cum se deșteptă din somnu-i, îi chemă pe înțelepți,
rândui, pe căpetenii, oastea-i și-o porni la drum
grabnic munților să ceară ceea ce a lepădat.
Și văzu o stâncă naltă până la Pleiade, sus,
stâncă ce voia să smulgă parcă stelele din cer !
Sus, pe stâncă, sta cuibarul uriaș că nu putea
să-l atingă-nrâurirea rea a razei lui Saturn,
și era clădit din trunchiuri de-abanos și de santal,
și-mpletit cu multe ramuri de aloe. Sam privi
stânca asta și puterea pasării simorgh durând
cuibul său la ce-nălțime ! Era chiar ca un serai,
coama-i se lovea de stele, și n-a fost el meșterit
nici din fierestrău, nici piatră, nici din arse cărămizi.
Și văzu, înalt, un tânăr care-i semăna leit
și ocol tot da el, mândru, părintescului cuibar.
De pământ izbindu-și fruntea,-l preamări pe Ziditor
că pe muntele acesta un simorgh a zămislit,
și-a zidit această stâncă înălțindu-i fruntea-n cer,
până sus lângă Pleiade ! Și recunoscu atunci
pe Cel ce dreptate-mparte,-atotputernic, mai presus
de tot ce-i presus pe lume. Căută un drum apOi,
căută pe unde suie fiarele pe-naltul pisc
căruia-i dădea ocolul, tot rugând pe Dumnezeu,
și nedibuind vreo cale. Zise: „O, tu, Cel ce ești
mai înalt decât toți munții de pe lume, mai înalt
decât arcul ce lucește-al cerului, și mai înalt
decât Soarele și Luna ! Fruntea-mi plec, iertare-ți cer,
sufletu-mi ți se înclină temător naintea ta;
dacă fiu-acesta este din sămânța mea născut
și nu este din sămânța răului de Ahriman,
robului, tu, dă-i putere, să se urce colo, sus,
fii indurător și-l iartă pe acel ce-i păcătos !”
Astfel când iși spuse taina către bunul Dumnezeu,
ruga-i se-mplini pe dată. De pe piscu-i, pasărea
îl zări pe Sam și-alaiu-i, și știu că șahul doar
pentru fiu veni, necum de dorul de simorgh mânat.
Fiului lui Sam îi zise: „O, tu, care-ai împărțit
sărăcia din cuibarul și culcușul ăsta-ngust,
te-am crescut ca o dădacă, mamă bună ți-am fost eu,
un izvor de bucurie. Te-am numit Destan-i-zand,
fiindcă taică-tău cu tine-a fost înșelător, viclean;
când te vei întoarce-acasă, cere-i celui care, brav,
te-o-ndruma, să te numească astfel cum te-am botezat.
Tatăl tău e Sam, viteazul, și-i al lumii pahlivan,
cel mai mare din toți marii. A venit sub stânca mea
să-și ia fiul, măreția te așteaptă lângă el.
Trebuie să mi te dărui înapoi lui taică-tău,
să te las jos, dinainte-i, zdravăn și nevătămat.”
Tânăru-auzind acestea de la zgripțoroaica sa,
ochii-i se-necară-n lacrimi și-n mâhnire, inima.
Nu văzuse om vreodată, ci-l deprinse pasărea
să vorbească, să răspundă. Când din gură glăsuia,
glasul lui era-ngânarea unui glas ca de simorgh ;
el, pricepere,-avea multă,-nțelepciune de-om bătrân.
Vorba, mintea, judecata, drepte; doar lui Dumnezeu
îi cerea în trup putere. Să vedeți cuvânt ce-a-ntors
zgripțoroaicei: „Se prea poate, de tovărășia mea
te-oi fi săturat; cuibarul tău mi-i tron strălucitor,
și-ăripile-ți amândouă îmi sunt diadem măreț !
După Ziditorul lumii, ție îți rămân dator
vecinică recunoștință, căci doar tu mi-ai îndulcit
soarta rea, nenorocită.” Pasărea dădu răspuns:
„Când un tron și o coroană vei vedea, și un alai
când se pune diademul Keranizilor,atunci
poate cuibul nu ți-o place; lumea, tu, alege-o-acum.
Nu te-alung din dușmănie, pe un tron te duc în zbor.
Eu aș fi dorit aicea să rămâi, dar parte ai
de-altă soartă mai ferice. Dintre pene, una-mi ia;
dacă-n grea primejduire vre o dată vei fi pus,
dacă cineva un țipăt scoate-va-mpotriva ta,
pentru fapte bune, rele, zvârle pana-aceasta-n foc,
arde-o să vezi îndată care e puterea mea,
fiindcă te-am crescut sub aripi la loc cu puii mei.
Voi veni la tine-ndată ca un nor întunecos
să te iau în zbor sub aripi. Nu-ți lăsa în inimă
dragostea să li se stingă pentru biata doică-a ta:
dragostea ce-ți port în suflet imi zdrobește inima!”
Îi aduse mângâiere ăstfel și-l purtă în zbor
până lângă-al său părinte. Pleata lui Destan cădea
peste umeri; avea trupul unui falnic elefant,
chipul scris cu zugrăveală. Taică-său când îl văzu,
scoase un oftat amarnic. Zgripțoroaicei mai întâi
fruntea sărutând, i-aduse mii de binecuvintări:
„O, șăhiță peste pasări, Ziditorul ți-a fost dat
aripi, vlagă și virtute, căci ocrotitoare ești
a sărmanilor, și fiindcă-n bunătate îi întreci
pe toți juzii. Tu, deapururi, pe cei răi să-i osândești,
fii puternică deapururi !” Iute, pasărea simorgh
se-nturnă în zbor spre munte; Sam și-ntreg alaiul său
din priviri o urmăriră; apoi Sam îl măsură
pe fecior din tălpi în creștet, și recunoscu că-i demn
și de tron și de coroană. Braț și piept avea de leu,
chip asemeni unui Soare, inimă de pahlivan,
mână lacomă de spadă. Negre genele-i erau,
ochii negri cum e smoala, buzele ca de mărgean,
și obrajii ca de sânge. Nu avea nici un cusur,
în afară doar de pleată; nici o pată nu-i găseai.
Inima lui Sam ca raiul cel măreț se-nsenină;
binecuvântându-și fiul cel nevinovat, rosti:
„O, tu, fiul meu, apleacă-ți inima spre tatăl tău,
dă uitării cele duse și dă-mi dragostea-ți de fiu!
Sunt cel mai smerit din robii ce-l iubesc pe Cel-de-Sus,
și-azi găsindu-te, naintea Lui ce-atotputernic e,
jur să nu fiu niciodată aspru și-ți voi împlini
fie-n rău sau fie-n bine orișice vei fi dorit,
și de astăzi înainte visele-ți îndeplinesc —
asta-mi este-ndatorirea !” Și îndată-l îmbrăcă
în veșminte de mătase vrednice de-un pahlivan,
și se coborî din munte, și ceru un telegar
pentru fiu și o tunică vrednică și de un șah;
și-i dădu apoi și nume de Zal-Zar, precum Destan
i-a fost zis întîi simorghul. Oastea și-adună în jur
Sam cu inima deschisă, plină doar de bucurii ;
și-l urmară tâmpinarii pe spinări de elefanți,
si se-nvolburară pulberi cât un munte vinețiu.
Darabanele sunară, tâmpinele mari de bronz,
clopotele indiene și, de aur, clopoței
clinchetiră în răsunet. Cavalerii-ntregii oști
scoaseră din piept un chiot așternându-se la drum;
și ajunseră-n cetate bucuroșii pahlivani.
Notă explicativă :
Șahul Manucehr ii dădu lui Sam regatul Zabulistan.
Cronica Șahilor