Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori – și după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Și dimineața cît se-ntinde –
Cînd doarme țesătoarea – cine
Mai țese pînzele senine!
Și scrie-mi cîte note ai simțit
În extazul Prihorului amețit
În ramul plin de umire nouă –
Țestoasa cîte plimbări a făcut –
Albina cîte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!
Bolta curucubeului de cine e dusă
Și cine mînă zarea supusă
Cu nuiele subțiri de Azur?
Degetele cui sînt stalactite –
Salbele nopții de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?
Și cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorît ferestrele atît de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Și voi lăsa zorzoanele în prag?