Amurgu-arunca cea din urma pară
Și-un vânt mișca lin nuferii de ceară.
Uriașii nuferi cu fețe ofilite,
Lucind printre stuhuri pe ape-adormite.
Eu rătăceam singur, plimbându-mi nacazul
Sub plete de sălcii ce-mprejmuiau iazul
Peste care ceața-nchipuia o mare
Deznădăjduita, albă arătare,
Și unindu-mi plânsul cu-al larilor vaier
Ce bătând din aripi se chemau prin aer,
Printre sălcii triste, unde singuratic
Imi plimbam nacazul, când giulgiul noptatic,
Întinzând asupră-i umbra mortuară,
Veni ca să-nece cea din urma pară
Și nuferii veștezi cu fețe ofilite,
Uriașii nuferi pe ape-adormite!…