Aș vrea să scriu un sonet mai dur
cum niciodată un poet n-a-ndrăznit.
Aș vrea să pictez un sonet obscur,
sec, ermetic, dificil de citit.
Aș vrea ca sonetul acesta, pe viitor,
să nu-i inspire nimănui veselie.
Iar cu al său răutăcios aer imatur
să știe totodată și să fie și să nu fie.
Căci vorba mea antipatică și impură
trebuie să dea cu pumnii, și să rănească,
tendon al damei Venus dusă la pedichiură.
Toată lumea să-l uite: trag în zid și înjur,
câine pișându-se-n haos, în timp ce Artur
rămâne o clară enigmă, și gură-cască.