Aud ecoul vremii de parca merg spre mari
si tot asa de parca vin marile spre mine, –
aud tacerea vremii de parca intru-n zari
si tot asa de parca vin zari sa ma încline.
Întoarcerea-mi rotunda din tipat spre taceri
e ca plecarea lavei spre piatra din vezuvii,
când numai fata pietrei se-ntoarce catre ieri,
când numai fata marii se-ntoarce catre fluvii.
Câteodata luna e ca un soare sterp,
câteodata tera, e ca o luna mare.
În mine striga timpul. În mine spatii fierb.
Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare.