Negri prin ceață și ninsoare,
Strânși ghem lângă răsuflătoare
Dos lângă dos,
Cinci prichindei privesc – săracii!
Cum vâră în cuptor colacii
Brutarul gros…
Văd brațul alb care îndeasă
În borta mare, luminoasă,
Frământătura;
Ascultă-al pâinii copt, precum
Și pe brutar, ce cântă-acum
Cu toată gura.
Stau ghemuiți, cu ochii țintă
La geamul roșu, ce-i alintă –
Cald ca un sân.
În timp ce miezul nopții bate,
Iar pâinea din cuptor se scoate,
Uimiți rămân!
Sub grinzile-afumate cântă
Și greierii ce se-nfierbântă,
Și pâinea chiar.
Încât, de-atâta încântare,
Și-nsuflețiți de-acea dogoare,
Prind viață iar
Sub haina ruptă și săracă,
Albită-acum de promoroacă,
– Sunt toți aci,
Cu botișoarele lipite
De gratiile încălzite
Cântând – mai știi? –
O rugăciune, dar în șoaptă!…
Spre cer privirea și-o îndreaptă
Cu-atât avânt,
Că le plesnesc nădragii-n spate,
Iar cămășuța li se zbate
În asprul vânt…