E noapte târziu;
Simt capul un rece sicriu,
Iar gândul ce-l port
E palid și țeapăn, e mort.
În zare de veac
Se-nalță pe labe un drac,
Privirea-i de jar
Îmi lasă în gură amar.
Mă fac tot mai mic;
Mi-e sufletul slab și pitic
Și neputincios copilaș
Plâng; mi-e silă, sunt laș…
Dar, plânsul, prelinsul,
Mă spală cu tot dinadinsul,
Și-ntors din pustiu
Simt gândul că mișcă, și-i viu.
El soarbe duh nou,
Își simte destin de erou
Și lupta începe pe față:
Rău – Bun, între moarte și viață.