Odată am ucis o vrabie,
Am tras cu praștia-n ea și am lovit-o.
Pe urmă, o zi
Și-o noapte întreagă
Am tot plâns-o și am tot jelit-o.
Nu m-a bătut mama, nu m-a certat,
În mână țineam o bucată de pâine.
Degeaba, mi-a spus,
Degeaba, mai plângi,
Ce-ai omorât, omorât rămâne!
Mai târziu, am crescut flăcăiandru
Și m-am îndrăgostit nebunește de-o fată,
Dar nu știu de ce
Într-o zi a murit
Și-n altă zi a fost îngropată.
Demult nu mai trag cu praștia-n vrăbii,
Demult nu mai merg la nici o-ngropare.
Când soarele-apune
După niste măguri
Și răsare în flăcări din mare.