Pentru Gelu Alecu
„În mine, Doamne, ești
te culc pe rana mea,
eu însumi sunt Acel,
Acela și-Aceea”
!al cui eu, Doamne, sunt dacă al Tău nu mi-s?
de ce la Tine vin, dacă nu m-ai trimis?
spre tine sufletul de nufăr lunecă,
sufăr lumina Ta care mă-ntunecă,
ignobil și căzut în apa de otra-,
capul tăiat și mut, asta e floarea mea,
la Tine, Doamne, vin doar cu o floare-n mâni
dar Tu nu mă primești, Tu vecinic mă amâni,
când, Doamne, Ți-am greșit, sau poate mi-ai greșit,
fără de mine Tu să stai în cer cumplit?
să-mi umpli sufletul cu-amrăciune grea,
să nu pot să Te-alin, Doamne, cu mâna mea
să nu pot să Te-adorm, tu, Trezitorule,
de Tine să mă-ndur, Îndurătorule,
ca un Copil Divin cu Tine să mă joc,
să-ți mișc din bezna mea vârtelnița de foc!
!mă reîntorc mai mult, de Tine neprimit,
din sila mea să-Ți storc un aur izbăvit,
din greața mea să-Ți nalț la ceruri Osana,
aproapele-mi să-mbiu cu străinia mea!
!ia-mi, Doamne, iară tot, să nu mai pot lua,
abis de groază dă-mi, sufletu-mi să-Ți pot da,
crucifică-mi iar, să pot să Te ador,
Cerul meu nesfârșit neatins de nici un nor!
!sfărâmă-mi oasele mânii cu care scriu,
buzele-mi coase-le cu sânge de cel viu,
subt pașii celor morți, fă-mă doar pulbere,
în beznă cât îi porți să nu mai sufere,
de-acuma liberat, îs lacom doar să port,
Crucea Celui Sfârșit și Rasa celui Mort,
Celui trezit și Ce-, și Celui ce nu vrea
cu-n pas al inimii să-atingă Nirvana,
Tu, Doamne, cel mai sus, eu, Doamne, pre cât pot,
eu, Doamne, cel mai jos, vedeare-te-aș de tot!
!a cui e, Doamne, – a cui, frântura ast’ de viers,
când eu-s al nimărui Tot Timpul ce l-am mers,
al nimănuia ești, Tu, Doamne, dacă ești,
eu ochii mi-i închid dacă nu mă privești,
al nimăruia ești, Tu, Doamne-n Ceriuri Domn,
dacă nu mă privești măcar căzut în somn,
că dorm precum acel pe care îl arunc
din mine, poate El, izbăvitorul Prunc,
așa dormire-aș veci, amuțitoru-mi Domn,
cu ochi închiși și reci, tainul meu de somn…
trezire-ne-om!