Primul.
Pe lângă flori roiesc buimace muște
Pe lângă flori pe oarbe ape,
Fugi! Fugi! Văzduhul arde! Din adânc
Putreziciunea-n flăcări o să scape!
Tăcerea-ngheață, plânge salcia,
Pe ape se ridică aburi grei.
Fugi! Fugi! Acesta-i locul pentru ardoarea
Scârboasă-a broaștelor cu negre piei.
Al doilea
Chipuri de nori, de flori și oameni –
O, cântă, bucuroasă lume, cântă!
Candoare zâmbitoare te răsfrânge –
Sublim devine tot ce-o-ncântă:
Ce-i sumbru ea preface în lumină,
Departele e-aici! Te bucură din plin!
Nori, soare, flori și oameni
Sorb fericitul calm divin.
Al treilea
Sunt apele verzui-albastre,
Respiră chiparoșii-n pace,
Dă seara zvon adânc de clopot –
Atunci adâncu-enorm se face.
Se-nalță luna, noaptea-albastră
În ape înflorește blând –
E inima-mi un chip de Sfinx
Ce vrea să moară sângerând.