Portret cu linii frânte
Și unduiri de ape
Strivit sub resemnarea
Grăbitelor plecări
În rama lui modestă
Tot cerul nostru-ncape
Străfulgerat de stele
Sau ros de remușcări
Oricât ne-am vrea de singuri
Tot ne privesc din ramă
Și tot ne-aduc aminte
De primul nostru gând
Două fântâni zidite
În tainici ochi de mamă
Care ne-adapă zborul
Când limpezi, când plângând…