Toți norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău
M-am strâns într-un nod de durere.
II
Clipa e dusă pe gînduri înserând
Fără amintiri
Cu copacul ei mut
Catre mare
E dusă pe gânduri înserând
Făr-o bătaie de aripi cu chipul neclintit
Catre mare
Înserând
Fără dragoste
Cu gura neînduplecată
Către mare…
Iar eu în liniștea ce-am prins-o în năvod.
III.
După amiaza
Si imperiala lui însingurare
Și tandrețea vânturilor sale
Și aura sa cutezătoare
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere
Iar ca sentiment un cristal.