Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.
Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Și pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.
Steaua, Sorcova și Capra,
Plugușorul și Ajunul,
Le vor învăța copiii,
Nu le va uita niciunul.
În colindă, cel puternic
Și cel sfânt este Cuvântul,
Cum unește într-o noapte
Omul, cerul și pământul.
Noi, prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.
Ca-ntr-o stampă din răstimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Și ies oamenii la ceruri,
Cu toți morții și toți viii.
N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cât colindele colindă
Și copiii sunt acasă.
Cum și astăzi ne întoarcem
Și pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, țară și colinde.
Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roșii,
Hei, primiți-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoșii.
Și-i colindul semn heraldic,
Și-i cultură în mișcare,
Că prin el deschidem firea,
Și că spiritul nu moare.
Și în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoțeii pun ninsoare,
Cerul, florile-și trimite.
N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulți ani cu sănătate.