El în oglindă se răsfrânge,
și, după, trece mai departe;
ci,-n urmă-i, nimenea nu strânge
imaginea-i puțin aparte.
Se-ntâmplă, însă, ca, spre seară,
când amintirea nu-i dă pace,
oglinzii, parcă mai opace,
imaginea să i-o receară.
Se teme, nu se teme, – nu știu;
uimirea-i, însă, n-are margini
și,-n fața propriei imagini,
e tot cu gându-aiurea – puștiu’.