Luase de pe masă și oalele și blidul,
Maria-ngrijorata că nu mânca Isus,
Și la lumina serii se zugrăvea pe zidul
Cel alb, în negru, crucea ferestrei din apus.
Încununat stă fiul de cea din urmă rază
A soarelui, și fruntea îi sângera că-n spini,
Tăcea tăcea și maică lui, care nu cutează
— Țărancă — să-l întrebe și-i varsă numai vin.
Vin rubiniu cu sânge curat umplu paharul
Și pița aurită îi scoate din cuptor —
Dar fiul, trist zâmbindu-i, știindu-le amarul,
Cu mâna le da-n lături și spune: — ”Mâine-n zori,
Măicuța, să ceri popii asina cea mai slabă —
La tatăl meu din ceruri mă duc, tu să mă lași”.
Și maică — o țărancă — oftând din greu,
se-ntreabă
De ce și-a dat copilul cu domnii la oraș.