Dicteu de Ion Vinea

încercare de a ghici un poem
Emmy Hennings a scris:
“fata pescarului din Batavia”.
Pe vreme de război simplă veste
de la prietenii mei din Svițera,
dată 915, Zürich, cabaret Voltaire.
…În Batavia casele gem ca morile de la noi,
vântul grinzile le linge,
vorbele ca păsările sunt desculțe.
Fata pescarului din Batavia
sfâșie lâna furtunilor cu mâna.
Pașii-i mici în țărm de seară seamănă cuiburi fără rost,
de sidef în umbră se leagănă chemările.
Sfânt pe crucea arsă răstignit,
semn dă pânzii singure din fund:
ca o mască cenușie
treacă prin mâinile de sare,
că ai fost pus aicea dinadins.
Ruga ei se spulberă seară de seară.
Fată de pescar din Batavia,
chip de taină deslușit, neștiut cântec,
rugă în neguri despletită,
nume tras cu stele în depărtare,
amintire, apele tale sunt amare.

Citeste si  Nike de Ion Vinea