Frunze ruginite de Regrete,
traversate haotic,
de nervurile Așteptărilor Morții,
tot mai ferme,
pe străveziul aproape incolor,
al Amintirilor,
care se topesc,
sub umbrele reci și indiferente,
a Frigului unor Priviri,
din Inimile de Jar stinse,
ale Cuvintelor,
pe care ni le rosteam,
undeva-cândva,
clădind din Iubirea topită,
în Înțelesurile lor,
un Univers numai de noi știut,
ce a început să se piardă,
strivit de întunericul,
unei Toamne a Singurătății.