Gara, rezistentă, ignifugă ladă
A plecărilor, întâlnirilor mele,
Prieten încercat și sfetnic devotat,
A începe – ce de-a merite rebele.
Se-ntâmpla, viața-mi toată depindea
De fularul-ștreang, până să pornească
Trenul și-a harpiei botnița pufăia
Aburi surii, ochii să ne bulucească.
Se-ntâmpla, abia de mă așez alături
Și – s-a zis. Mă topesc, viața-i fără-nțeles.
Adio, căci e timpul, bucuria mea!
Conductore, acum chiar o să sar din mers!
Se-ntâmpla, se crăpa apusu-n manevre
De intemperii, traverse, străin peron,
Și cu gheare de fulgi prinde a te-nșfăca –
Să nu nimerești cumva sub greul tampon.
Și-amuțește al repetărilor fluier,
Altu-i preia țipătul în depărtare,
Și trenul viscolește dens pe peroane
Cu o surdă și cocoșată ninsoare.
Iată amurgul nu mai are răbdare,
Și iată-n urma fumegărilor grele
O rup din loc și câmpii și vijelie, –
O, dacă aș fi fost și eu printre ele!