,,Getici sidera pigra poli”* (Marțial)
În arhipelaguri întinse de-azur,
încet navighează ușoara triremă,
sub leneșa stea sclipind ca o stemă,
pe arcuri polare-ale cerului pur.
De constelații de focuri, o diademă
s’aprinde pe ceruri de jur împrejur
și’n vastul, rotundul, albastrul contur
închisu-s’a marea lucind ca o gemă.
La prora de gând spre’naltu-empireu
alunec ușor pe-azurul hermetic;
De vis hieratic întind curcubeu
Și gândul pe ape purtându-l aedic
mă’ndrept spre enigma destinului meu
sub leneșa stea a polului getic.
Notă*
,,Getici sidera pigra poli” – Nemișcate stele ale polului getic