Mi-e dor de mâinile tale albe
în penumbra luminii:
aveau o mireasmă de roze, de crânguri,
de moarte. Iarnă străveche.
Căutau păsărelele meiul
și deodată zăpada cădea
ca și cuvintele.
Un pic de soare, nimb îngeresc,
și-apoi ceață și arbori
și noi aerieni în dimineață.