Prin târguri, Doamne, sufletul mi-alunec
Și printre oameni în zadar Te caut.
Mi-e glasul rupt și răgușit: un flaut
Cu sufletul răpus de prea mult cântec.
Te-aștept în dimineți întunecate,
Prin zgomotul răscrucilor umblate
Și-am obosit de când Te caut, Doamne,
Prin zvon de ierni și prin uscate toamne.
Nu vezi? Sunt singur și prea greu mi-e scrisul
De-a nu Te fi-ntâlnit pe nici o cale.
Dă-mi semn să-nchin Minunățiile Tale,
Condeiul greu, poemele și visul.
Fă-mi glasul drept și coardele sonore,
Cuprinde-mi fruntea-n mâini de aurore
Și lasă-mă pe albul unei pagini
Să mă culeg sfios dintre paragini.