22 De-acolo bocet lung se desluși,
ce răsuna-n văzduhul gol de stele,
încît și mie plînsul mi-l stîrni. 25 Ciudate limbi, afurisenii grele,
amare plîngeri, scrîșnet de mînie,
suspin și urlet, mîini plesnind a jele 28 se-nvîrtejeau în sumbră vălmășie
prin pîcla grea, de-un fel la-nfățișare
cu colbul ridicat de vijelie. 31 Simțind cum groaza-n creștet mă dogoare,
zisei: „Maestre, ce mă înfioară?
Au cine-s cei zdrobiți de-ndurerare?“. 34 Iar el îmi zise: „Cei ajunși să moară
nici răi fiind, nici vrednici vreodată,
îndură-aici această caznă-amară. 37 De-o seamă-s ei cu osîndita ceată
de îngeri care nu se răzvrătiră,
dar nici vreun zel n-avură pentru Tată. 40 I-alungă cel pe care nu-l slujiră,
iar iadul în adîncuri nu-i primește,
spre-a nu-i trufi pe cîți mai rău greșiră“. 43 Ci eu: „Maestre, ce îi chinuiește
de-i face-atît de jalnic să suspine?“.
Răspunse el: „Pe scurt, te lămurește: 46 speranță n-au ca moartea să-i aline
și traiul orb așa de greu i-apasă,
că-i pizmuiesc pe cîți o duc mai bine. 49 Pe lume nimănui de ei nu-i pasă;
nici mila, nici dreptate nu li-s date;
dar cruță-ți mintea: uită-te și-i lasă!“. 52 Ci eu, privind, văzui că-n cerc se zbate
o flamură, cu-asemenea iuțeală
de nu credeai că s-o oprești se poate. 55 Și-n urma ei atîta îmbulzeală
de ai fi zis că n-ar putea să-i ție
nici coasa morții dreaptă socoteală! 58 Ci tot privind, știuți păreau să-mi fie
cîțiva, iar printre ei și-acela care,
de laș ce-a fost, n-a stat la datorie. 61 Atunci prinsei deplină-ncredințare
că dasem chiar de osîndita ceată
urîtă-n cer și-n iad la fel de tare. 64 Ei, ce n-au dus o viață-adevărată,
în pielea goală se tîrau, mînați
de muști și viespi cu coada-nveninată. 67 Obrajii-n sînge le erau scăldați,
ce-amestecat cu lacrimi, la picioare
li se scurgea, sorbit de viermi spurcați. 70 Și-apoi, cătînd cu ochii-n depărtare,
văzui, pe-un mal de rîu, mulțime deasă;
deci întrebai: „Maestre, cine-s oare, 73 fii bun și spune-mi, cei ce se îndeasă
să-și taie vad, cuprinși de-atîta zor,
pe cît lumina să zăresc mă lasă?“. 76 El însă-mi zise: „Afla-vei rostul lor
îndată ce lîngă-Aheron vom face
popas, pe țărmu-n veci tînguitor“. 79 Atunci, plecîndu-mi genele stîngace,
spre-a nu-l mîhni cu vorbe curioase,
pornii spre rîu, silindu-mă a tace. 82 Dar un moșneag cu cărunteți stufoase
zori curînd în luntrea lui spre noi,
strigînd: „Vai vouă, duhuri păcătoase! 85 De-acum pierdut e cerul pentru voi:
am să vă trec pe celălalt hotar,
spre foc sau ger, în beznele de-apoi.