Singuratatea serii ca un sicriu de ceara
In golul ei de sticla ma-nfasoara.
Intru cu disperare in noaptea abisala
Si mana mea e moarta si inima mi-e goala.
Se-aude surd orasul cum geme din adanc
Si de insrainare nici nu mai stiu sa plang.
Mi-e dor de nu stiu Cine, de nu stiu Ce mi-e dor.
De un mesteacan firav uitat pe un ponor.
Subtire, melancolic, cu trunchiul de zapada,
Sclipind in noaptea rece, sub luna, ca o spada.