Opera lui Hölderlin nu poate fi încadrată în epocile isto-riei literare chiar dacă fiind unul dintre cel mai im-portanți poeți germani din perioadele clasicismului și romantismului. Un poet uitat mult timp și redescoperit la începutul secolului XX. prin Cercul literar George . Cea mai mare importanță ca poet liric o are adaptarea la formele de versuri antice: ode clasice, elegii, imnuri. „În Hölderlin onorăm și venerăm cel mai mare geniu ling-vistic al poporului nostru” (Josef Weinheber).
Dor de delimitare, libertate, frumusețe; Doliu pentru fericirea trecută a omenirii: antichitatea greacă văzută în mod ideal, în care s-au realizat utopiile umanității, frumusețea și rațiunea nu erau în opoziție. În Revoluția Franceză, Hölderlin vede idealurile sale republican-democratice realizate; Entuziasmul revoluționar apare doar sublimat în opera sa. Opera lui Hölderlin include poezii, romanul „Hyperion”, tragedia „Moartea lui Em-pedocle”, traduceri din greacă și latină, proiecte și scrisori filozofice și de poetică.
Hölderlin a scris primele sale poezii ca student la mănăstire în Maulbronn, astăzi cunoscut sub numele de „Maulbronner Quartheft”, între 1790 și 1793 „Tübinger Hymnen” (Imnurile din Tübingen) și planul pentru un alt roman.
În perioada de profesor particular, în diferite locuri, din 1794 până în 1802, a scris poezii, scrieri filosofice, trei versiuni ale „Hyperion-ului” și și-a dezvoltat în continua-re principiile poetice. El s-a orientat în întregime după formele lirice clasice ale imnului, odei și elegiei, și a dorit să le continue în forme noi. Și-a găsit propriul ton inconfundabil, a conceput cuvinte și ritmuri noi.
Anii 1799 și 1806 au fost extrem de productivi. Așa-numitele „Nachtgesänge” (Cânturi de noapte) și „Hym-nische Gesänge” (Cânturi de imn) se păstrează astăzi în „Homburger Folioheft”; El nu a mai putut completa acest complex de texte, care a fost prezentat ca o unita-te mare. Astăzi, folio este una dintre cele mai importan-te colecții de texte de Hölderlin.
În anii cu familia Zimmer în bine-cunoscutul Turn din Tübingen, el a scris așa-numitele „ultime” poezii. Majo-ritatea sunt scrise în rime și tematizează anotimpurile, impresii pe care i le-a oferit vederea de la fereastra sa și orientate pe scurt spre viață și istoria contemporană.
Puținele structuri lirice, ca sentiment de existență și experiență a unei crize de viață, sunt transferate în sim-bolismul fenomenelor naturale.
Această atribuire a calității înseamnă că nu numai poe-mele sale, se află într-o poziție expusă dinamicii non-conformiste. Afirmația că poemele sale, incluse în car-tea de față, aparțin celor mai faimoase poezii din litera-tura germană este imediat urmată de motivele speciale date de poet. Această justificare are calitatea de a ab-orda poemele sa ca titluri în cadrul unor propoziții ex-puse, fiecare în parte.
Un alt motiv pentru particularitatea poeziilor sale este atașat de fiecare dată motivului interpretativ, care la dezvăluie din nou și din nou prin sentimentele de emoție ale interpretului: Fără efort și patos, fără virtuozitate formală recunoscută, o viziune a interiorului în exterior pare să fi reușit pur și simplu aici – o mare lirică. Ace-astă afirmație include și o evaluare literară. Această evaluare la începutul fiecărei interpretări poate avea funcția de a face poezia „plăcută” pentru cititor, construind această tensiune într-o manieră aproape școlară, sau de a menține propria justificare pentru do-rința de a interpretare, chiar dacă poeziile sale sunt ext-rem de ermetice și de multe ori sincopate.
Poziția poemelor în contextul întregii sale opere consti-tuie și poziția unică în societate a poetului. Odele și ele-giile sale sunt modelate artistic. Imnurile de după 1800 fac afirmații extreme în privința izolării.
O posibilă tipologie a interpretului ca „învățător de pre-dicare” devine evidentă când poeziile lui par prea simple pentru a fi înțelease imediat, deoarece aceste poeme necesită mai mult decât o clarificare parafrazantă a ceea ce poate fi recunoscut în trăsăturile sale de bază chiar și fără o analiză mai detaliată. Această afirmație este, de asemenea, urmată de o justificare care dezvăluie motivul real al interpretării și oferă interpre-tului o imagine de „tip de descoperitor”: Imaginile poe-melor conținn încă un strat ezoteric care, până nu demult a rămas nerecunoscut. Cu aceasta, interpretul atribuie o anumită universalitate, o poziție specială, pentru că are un așa-numit „strat ezoteric”, unul care se deschide doar către inițiat. Nuanța descoperă în poeme înțelesuri care par, de multe ori, că nimeni nu le-ar fi recunoscut până acum cineva. Acest lucru relevă funcția, sensul și scopul interpretării – investigarea poemului se aplică unei noi dimensiuni a cunoașterii.
Ludwig Strauss adoptă o abordare diferită a interpretării decât Jochen Schmidt. El pune poemul înaintea inter-pretării sale. Acest lucru pare să aibă sens în special pentru destinatar, deoarece conținutul interpretării poa-te fi verificat imediat pe poem. Apoi, la fel ca Schmidt, își deschide prima secțiune cu o afirmație, care, totuși, are un stil izbitor de ofensator. Această afirmație intră imediat în subiectul general al poemelor, în loc să dez-volte temele antitezei. Cu această afirmație Ludwig Strauss se extrage din interpreții dinaintea sa pentru că declară prima și corecta concluzie a cititorului, care vine automat după citirea poeziei precedente, că este vorba despre dinspre un tineret experimentat iar apropierea de bătrânețe, ca fiind greșită.
Dar această afirmație nu poate găsi nicio valabilitate, deoarece în cadrul unei serii literare metafora sezonieră se referă întotdeauna la o metaforă de-a lungul vieții.
Teza este acum elaborată pe baza unei justificări bio-grafice: „Hölderlin știe și a spus-o de mai multe ori în scrisori și poezii cât de pașnică, veselă și minunată poa-te fi bătrânețea.” Întrucât această primă justificare nu se intersectează cu afirmațiile făcute mai înainte, bătrânețea poate fi minunată, dar teama și confrun-tarea cu bătrânețea și confruntarea cu moartea există în mod natural, urmând o altă justificare pentru afirmația încărcată de tensiune: „În mijlocul anilor celor mai înalți, oamenii, și nu la bătrânețe, i-au copleșit boala incurabilă.” Aceste informații despre viața lui Hölderlin nu par să susțină nici prima teză, întrucât în a doua par-te a creației sale, nu este vârsta ceea ce e în acordul de bază al anului, timpul zilei ci viața ar corespunde iernii iar îmbătrânirea depășirea celor mai buni ani: „Vai de mine, de unde iau florile când este iarnă, […].”
Un motiv pentru intrarea în motivul anxiotic ar fi să se facă diferența între vârstă și îmbătrânire, cât și ceea ce privește biografia lui Hölderlin. Însă sensul metaforelor de-a lungul vieții nu este dezvăluit nici în următoarea afirmație, care este destinată să revizuiască negarea primei afirmații, când Strauss scrie: „Iarna sunt vremuri-le binecuvântate, înfloritoare și fertile împotriva binec-uvântatului, gol și steril. […] “. Cu această corecție, că jumătate din viață nu este despre tinerețe și bătrânețe, ci despre vară și iarnă cu conotațiile respective de fertili-tate sau infertilitate; antiteticul evident este dezvoltat cu multe cuvinte ignorând acordul de bază din metafora sezonieră.
În consecință poeziile lui Friedrich Hölderlin lasă și în continuare noi motive interpretative, versurile sale fiind, după cum am scris mai sus, de multe ori extrem de sin-copate, la prima citire lipsite de logica curentă, dislocate și fraze ce par a fi incoerente!
CWS