…Și nu e prima dată când, la ușa mea, bat marii eufemiști să tălmăcească toate cele îndărătnicite
hieratic pe vârful înalt al limbii, de unde nu se lasă rostite în nici un chip. Și vin, escaladând, până
la mine, cordonul ombilical al lumii – sfioasa ei facere…
Poftiți, domnilor, levitați! E ora când marile biografii se cer scrise. Nu vă sfiiți! Întrezăresc în voi
totuși câteva lucruri sfinte, aidoma unor măruntaie de miel.
Pregătiți instrumentele, ascuțiți-vă ironiile, puneți-vă la îndemână cele necesare! Luați sub lupă
maiestuoasele taine, schimbați între voi câteva replici de uzură. Sunt curios cât de departe vom
putea ajunge împreună și sunt fericit. Faceți-vă comozi!
În timpul acesta eu voi privi atent:
trecătorii târzii, rătăciți, din câte spun ei, într-o lume nouă,
schimbările de tactică ale gângăniilor încăierate în jurul unui bec stradal, crezându-l luceafăr,
fotogenia chipurilor izgonite de pe ziduri și, mai cu seamă, traiectoria tristeții ce le apasă
și, nu în ultimul rând,
siajul melodic al șobolanilor născuți din plictiseală, la capătul inimii –
având în vedere, după cum era de așteptat, micile pregătiri, adică:
să-mi dreg glasul și să-l aduc la zi,
să ranforsez adamic discursul, și asta cu orice preț, fără a-i pierde, vă asigur, nimic din flexibilitate,
să studiez atent dinamica zâmbetelor largi și elasticitatea elementelor retorice, la orele de vârf,
și nu numai,
să repet în gând postulatele bunelor maniere, în paralel cu dreptul roman,
și să exersez, dinaintea oglinzii, gimnastica gesturilor sobre și tehnicile de rotunjire a vocalelor în
vremuri nefaste.
Lăsați dulcegăriile și levitați, domnilor! Incizionați adânc noaptea până la miez!, din vintrele
cerului meu personal răzbate dangătul celebrelor agonii. În lume s-a dat ora exactă. Fiți bineveniți!
Levitați, domnilor! Levitați!, e ora când palmele mele, atingându-se una pe cealaltă, pot declanșa
lungi amintiri.