Pe înălțimile de la Turkankut
Vântul de-abia atinge-a catargului vântrea;
Lin, unda clară, pieptul a prins să și-l ridice
Ca tânăra mireasă purtată-n vis ferice,
Când, de-un suspin trezită, în somn iar va cădea.
Iar pînzele, ca steaguri la cap de bătălie,
Mai picotesc în vârfuri; ușor de tot împinsă,
Corabia se-nclină, în lanțuri parcă prinsă;
Matrozii dorm; drumeții sunt plini de veselie.
O, cuget! în adâncu-ți e-o hidră: amintirea,
E un polip ce-ți doarme-n adânc, de-i cer noros,
Iar când se-nseninează, lungi brațe-ntinde fiara.
O, cuget! în adâncu-ți e-o hidră: amintirea,
Ce doarme când destinul e crunt și furtunos,
Iar când e pace-n suflet înfige-ntr-însul gheara.