Cu lacrimi ți-aș scrie, bătrâna mea țară,
Un cântec făcut dintr-un lut absolut,
Copiii să-ți crească, dușmanii să-ți piară,
Să fii viitor, și prezent, și trecut.
La tine eu vin înainte de luptă
Și stau în genunchi, și iertare îți cer,
Și lancea îți jur să-mi rămână neruptă,
Și dacă îmi ceri, pentru tine să pier.
Ce ochi de lumină, ce ochi ai tu, MAMĂ,
Pe noi în lumină și milă ne crești,
Și vorbele tale curate ne cheamă
Din toate străvechile Țări Românești.
Eu mamă îți zic, dar aud că-ți spun țară,
Cu lacrima-ți scriu neștirbit jurământ:
Lumina din ochii tăi buni să mă doară
Oricât s-o-ntâmpla să trăiesc pe pământ.
Și cum să te dau pentru alta pe lume?
Comerț cum să fac cu un deal de strămoși?
Al tău sunt eu, ȚARĂ, cu fapte și nume,
Ca-n colț de batistă, pe steag, să mă coși.
Dă-mi pietre să car, dă-mi pe limbă țărână,
În oase răstoarnă-mi fiertură de stea,
Acoperă-mi ochii și taie-mi o mână,
Al tău sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.
C-a fost adevăr sau vis sau reclamă
De mic am aflat un cuvânt, Dumnezeu,
Al LUI feminin îi ești tu, ȚARĂ MAMĂ,
Puterea supremă a tot ce-i mai bun.
Iubire deplină și fără condiții
Nu-ți dau dacă-mi dai, ci-s al tău fiindcă sunt,
Prin mine datori îți sunt încă sciții,
MAMĂ, tu, ȚARĂ , cuvântule sfânt!