Masa de Cesar Vallejo

La sfîrșitul luptei,
murind comandantul, veni spre el un om
și-i zise: „Nu muri, mi-ești atît de drag!”
Cadavrul însă, vai!, continuă să moară.
Se apropiară doi și-l rugară din nou:
„Să nu ne lași! Voinice! Întoarce-te la viață!”
Cadavrul însă, vai!, continuă să moară.
Douăzeci, o sută, o mie, cinci sute de mii alergară
strigînd: „Atîta iubire, și să nu poți nimic în contra morții!:
Cadavrul însă, vai!, continuă să moară.
Atunci toți oamenii pămîntului
îl înconjurară; îi văzu cadavrul trist, adînc mișcat;
se ridică de jos încet,
îmbrățișă pe primul om; și începu să meargă…

Citeste si  Absent de Cesar Vallejo