Motete II (6) de Eugenio Montale

Iată semnul; nervuri
pe auritul zid:
un palmier crestat
și ars de-a aurorei scânteiere.
Pasul care provine
din munți, așa ușor,
viața ta-i, nu e plușat de nea, nu piere:
sângele-i de-al tău, curgând acum în mine.