în călcâiul lui enorm m-am născut,
ca un spin în talpa lui gigantică am crescut.
Pe fluierul piciorului său fără sfârșit mă înalt.
Târziu am traversat oceanul măruntaielor sale,
auzindu-i mațele grohăind ca demonii nemulțumiți
și când am ajuns în față falusului său ridicat
am fost cuprinsă de o dorință violentă,
o foame protoplasmică, asemănătoare foamei viermilor
și foamei salamandrei trecând prin foc.
Atunci am nutrit ideea că fertilitatea ar fi
un mister mult mai mare decât castitatea.
Dar în pieptul uriașului ca o tobă magnetică
nimeni încă nu a pătruns, după cum nimeni
până acum n-a reușit să-i vadă inima, dacă uriașul
are cumva vreo inimă.
Pământul, omul oamenilor, face un pod către lumi,
în capul lui religios și păgân duce gânduri și închipuiri,
vise și fulgere, ca și cum tot timpul s-ar pregăti
pentru întâlnirea cu femela egală lui.
Puterea îi stă în cap și în ochi rătăcind prin constelații.
Nările lui hegemonice au miros de catastrofe
și pe buzele lui răsfrânte se întrec fulgerele.
îmbăiat de ploaia de meteoriți
el înțelege numai ce e înalt și în fața ochilor lui din frunte
fiecare clipire e un haos
Se pare că știm multe despre el deși nimeni n-a pătruns
în pieptul lui ca o tobă magnetică și nimeni nu i-a văzut
vreodată inima, dacă are cumva vreo inimă.