Frig. Noapte. Focul stă să-și dea duhul.
Prin oraș oamenii mor
înainte de vreme
împodobiți cu flori de gheață.
Nimeni nu caută pe nimeni.
Telefoanele singurătății noastre
unii cu alții
mila creștinească de-aproapele…
Mâna îngheață pe creion.
Dar istoria se scrie
cu stilul și arma
se-nseamnă în carne vie!
Un pot mort prea tânăr
scria „Arta insomniei”…
Scriu
arta urletului de unul singur.