Părinții mei,
Pierduți în veșnicie! În seara asta plină
De deznădejdi amare,
Simți-voi cum durerea îmi clocotește-n suflet
Și cum din ochi îmi smulge
Fierbinți mărgăritare?
Acolo, în mormântul
Cu sumbre-mprejmuiri,
Când lutul vostru putred
Se risipește-n noapte,
Cenușa lui nu simte
Cum gândurile mele,
De sufletu-mi trimise,
Vă spun amare șoapte?
Atâta plâns îmi șterse
Zefirii-n nopți de vară!
Și nopților de iarnă,
Atâta plâns le-am dat,
Că nu-nțeleg, cum vremea
Pe unda ei fluidă,
Nu v-a trimis și vouă
Ecou-ndurerat!
Dar nu! Dormiți în pace!
Izvorul veciniciei
Să-și tremure pe unde
Umila îndurare,
Să nu simțiți cum plânsul îmi clocotește-n suflet
Și cum din ochi îmi smulge
Fierbinți mărgăritare!