Multe nu ne-am mai fi zis:
Ceasul dă mereu poruncă
Sufletul de-abia deschis
Să-l închidem sub zăvoare
Cu lucoarea unui vis.
Multe-aș mai fi vrut să-ți zic
Și din toate o dorință
Se alese s-o răspic.
Ce-ai răspuns? Puține slove
Pe-o hârtie de nimic.
Și uite, acuma, tu te-ai dus.
Și-o hârtie de nimică
De pe urmă-ți mi-a adus
Tot seninul unei dragosti
Dintr-o clipă ce-a apus.
Și de-ar fi să nu mai treci
Pe la poarta ce-a închis-o
Clipa, când a fost să pleci,
Dragostea cea mai curată
E a mea, de-acum, pe veci.