La pieptu-i strânsă, nu uneai tu gând
Și suflet muritor cu cel zeiesc?
Și dragostei, ce moare suspinând,
Cum s-a născut, nu-i dai imbold ceresc?
Nu-nveșniceai plăceri și dor lumesc,
Scăldându-le-n cerească puritate?
Veninul nu-l îndepărtai firesc,
De pe săgeți? Și buruieni ce, poate,
Apasă sufletul, nu le smulgeai pe toate?