E-o clipă a căințelor nătânge,
Când sufletul distrus, atât de lesne
Își schimbă-n lacrimi orice strop de sânge,
Speranțele-mbrăcând în văl de bezne!
Pe-al vieții drum de rătăcim, ades ne
Și pierdem noi în noapte… Marinarii
De-un port știu sub ale vântoasei plesne,
Dar ce-i ce-n Veșnicie sunt hoinarii
N-au ancoră, n-au port, speranțe ori fruntarii.