Fără cap, fără membre,
apare
cu pulsul tulburător al hazardului,
se mișcă
cu pasul nerușinat al timpului,
ține totul
în îmbrățișarea sa
interioară, pătimașă.
Trup alb, neted, inocent.
Râde cu sprânceana lunii.
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului