Viața-mi unde-i, ce putea să fie
dar n-a mai fost? Cea mai plină, norocoasă
ori cea mai sumbră groază, ce ma-pasă,
că spada n-am încins cu vitejie,
nici scutul n-am ținut? Și unde-i marea
și ancora de viking ne-nfricat?
Strămoș persan avut-am? Dar uitat
destin de-a fi tot eu? Dar întâmplarea
de-a fi orbit? Dar cerul înstelat
ce-ncredințează, trudnică și mută,
precum literatura ne-a-nvățat,
o nouă zi plugarului. Tăcută,
mă aștepta iubita-n asfințit
Oare-aștepta-va până la sfârșit?