Comandam o campanie,
o Serbie de trei sute de oameni
Cât timp mai aveam două mâini
aplicam regulamentul,
ca să frâng aripile morții.
Când am rămas fără mâini,
mi-am deschis larg pieptul
ca inima mea să ia moartea, prizonieră.
Am dat la sfârșit ordin
companiei să mă îngroape
Am executat ordinele
celor cu grad mai înalt decât mine,
și am trecut în front, liniștit.
Înaintez acum
împreună cu ei, morți,
în sus pe panta secolelor.
În fața mea s-a deschis Serbia
nemărginită și nemuritoare.
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului