Poezii de Adrian Maniu

Unii spun că fata ar fi plecat Spre orașul de fabrici înconjurat, oraș fără ploi, oraș fără cer. Acolo, copila cu păr de aur are un palat, și…

Pelin amar, argintiu în bătaia vântului. Stâlpi de praf se rotesc în văzduh fără soare. Dealul se face țărm la capătul pământului, și mai…

Dragoste, și aici toamna a bătut la sânge Pomii, din care a lăsat numai bice. Vântul a ajutat frunzelor să pice. Pe urmă îi pare rău și…

Dorul meu zboară spre tine, iubită, porumbel călător spre țările primăverii. În cetatea asta neagră, prăfuită, abia înfloriți, s-au scuturat…

Valurile verzi vin în ghirlande. Simt pleoape galbene de oboseală… Ochii îmi sunt închiși… s-au afundat tot mai adânc spre creier,…

Sătulă stă cireada sură, îngenunchiată la fântână; boi mari, în freamătul de iarbă, închid greoi ochii fumurii, izbind cu cozile în muște;…

Uite, primăvara reînvie și toți pomii au flori de hârtie. Cerul e sumar ca un decor. Arăturile sunt pline de noroi. Vino, vreau să ne plimbăm…

Cu fruntea în mână, dorind de tine, ascult povestea trecutului, în toamna asta, în care au murit gherghine, și a rămas mireasma lutului. Văd…

Sufletul meu, nufăr pe ape, Gândul de-acum, val moleșit, Viata-n zadar vrea sa mă-ngroape. Totu-i sfârșit. Dragostea mea, apa înceată și verde…

Sufletul amantului sinucis bătu la porțile raiului. Și vămile cerului s-au deschis. Sufletul era trist, inima lui, tot rănită. Dumnezeu, cu…