Poezii de Alain Bosquet

Nu, mulțumesc, nici un trup! mi-ajunge polenul acesta. Nu, mulțumesc, nu vreau pământ. Această stea mă poartă ca o cămilă ascultătoare. Nu,…

Poet mort pe eșafod. Poet mort cu ochii străpunși. Poet mort într-un duel. Poet mort fiindcă a iubit această lume. Poet mort pentru că a…

Nu pot spune cine-mi începe poemele: e oare vântul, e oare un fel de melodie, o amintire fără trup, fără formă? Știu că eu le continuu cu…

Cine-mi oferă douăsprezece iepe, ca pe-un buchet de micșunele? Iată: zăpada părăsită, de ce, nu pot pricepe, se ține după mine mereu,…

Am poftă, da; serviți-mi la prânz un univers. Cometa eu o mestec în dinți și strâng în brață Un continent; pe urmă îl dau câte-unui vers. În…

Un stejar era gata să-și aducă aminte. O colină visa multe vise. Un fluviu iubea înserarea mai tare decât e voie să iubești. Flăcării sale…

S-au dus buzele mele, ce voiau să atingă atâtea alte buze. S-au dus ochii mei, să vadă ceea ce nu se poate vedea. S-a dus fruntea: voia și ea…

Cinci sau șase zile după moartea mea, s-a prezis că-s vrednic să mă-ntorc pe pământ. Ideea îmi pare bizară, dar nu vreau să supăr pe nimeni.…

Nefericire tandră – „scriu”, spun în sinea mea. Azurului sunt mândru că pot să-i spun pe nume. Prea redactată, carnea, de carne mi se vrea –…

Mărunta mea persoană are atât de puțină importanță. Iulie devine adult. Buburuza mea mult iubită călătorește de la glicină la…