Poezii de Daniel Turcea

sângele meu se desfăcu Deasupra – o planare mai lină așteptând să se spargă jos nu înțeleg cum se încâlcesc moale și reci forme obscure…

Sfânta iubire -căci in jurul inimii rotește acoperământul întunericului cel ce cere va lua cu fața descoperită (adică omul dinăuntru)…

mirà, în vasul de bronz, tăcerea ramul ce se înclină între spice

lasă, dacă nu iubești cuvintele să-nghețe nerostite chiar dacă nu vei înțelege pînă la moarte, crede-mă oricine ai fi, ești neprețuit o iubire…

crini de sub ape ușor despletind apa imaginându-și vase subțiri irigând celule fără formă difuze geometrii helixuri instabile în rozele…

stingîndu-se rămîn numai miresme strune neatinse ca sufletul aproape

Un Cristal în mii de fațete, neștiind una de alta, decât, poate, prin senzația de animal de răcoare care le cutreieră când ascultă în califate…

va fi să credem că am fost odată aici, departe și demult, acum s-au petrecut încet, aproape nefiresc seara în plin deșert – uraniu…

Sângele e desigur lumina cum decade în geometrii Umbră a Semnului Yang, lung exod – plexuri vii, din zăpada din însăși Afara visării de…

picătura cea din rouă nimeni n-o vedea cum vine numai raza negrăită din vechime adâncime pogora într-însa rază de departe din vechime ce…