Poezii de Dominic Stanca

Voi scrie versuri pentru tine, Doamnă, vor fi la fel de triste cum sunt eu și-ntr-un amurg bolnav și trist de toamnă, ți le va spune ploaia-n…

În satul ăsta-nsingurat nici câini, nici clopote nu bat. Nimic nu-i tulbură zidirea: nici pașii mei, nici amintirea, nici foc, nici molimi,…

Livezile poartă în scutec florile; ca un tub de orgă sună morile. Un pom uscat defuncta iubire; vânt furișat printre crengi, subțire. O…

Nimic, niciun cuvânt Din liniștea ta te întorci ca un fir de iarbă spre sud și eu spre pământ.

Reci mângâieri, ale toamnei, prin scrum… Din vorbele tale de-altădată, nimic… Ziua de ieri n-o mai găsesc nicidecum… Și ce…

Strada urca tăcută spre cer până la ultimul șir de uluci. De-acolo, începea amurgul: și vânăt, și roșu, și cu frunze de nuci. Gardul zăcea…

Te rădea într-un ciob de oglindă, lângă soba de tuci, pe un scaun cu paiele scurse. Te rădea după cum vroia el să te radă. Te lăsa cu obrazul…

„Um hieft menger Geleften do sticht ein gelden Koast’; drenn luat bahet verschlossen meng jang verleftet Harz” „Nevastă-mea acasă…

Ce polifonie în căruciorul său mic! În lacra lui verde cu păuni și cu stele. În laboratorul său portativ pe care-l trăgea singur, ca un căluț…

Liniște… Liniște… peste tot numai liniște… Mi-e atât de bine aici lângă liniște, lângă cerul adus, încovoiat ca un ram peste…