Poezii de Dumitru Iacobescu

Melancolie dulce, melancolie stinsă, Ce-nvălui atmosfera în nopți de toamnă dulci, Melancolie dulce, melancolie stinsă, În suflete bolnave…

Eu viețuiesc în parcuri înfundate În care rodul moare necules, Eu lâncezesc pe-aleele uitate În care un lințoliu larg și des Închide…

Fotolii largi, penumbră gri, frig umed, și puțin Parfum de roze albe în declin. Iar noi tăcem: În jurul nostru liniștea suspină Mai senzitivă…

Amiază! Un pian, alături, intonează Un cântec trist, în calmul verii, Un cântec demodat, care brodează Petale dulci pe pânzele tăcerii. Nici…

Din ramurile verii plouă flori, Adie vântul, flacăra se frânge; Și ochii mei îți sunt stăpânitori, Și ochii mei sunt dornici de a plânge. Ce…

Amurg pe-o mare de topaz… Pornește nava-n joc de spume, Iar cei plecați spre-o altă lume Stau înlemniți ca-ntr-un extaz. Adio!… o…

Din farmecul de lună, un luciu de mătasă Învăluie fantastic locașul celor duși; Sosește miezul nopții și morții-ncep să iasă: Sunt palide…

Sunt obosit, deși nu vin din luptă, Și-s trist, o, trist, deși fără motiv, Culoarea idealei zări e suptă, Iar soarele mai greu și mai masiv.…

Lopețile stau gata și pânzele-s umflate, — Dar cine să dezlege odgoanele de fier? În portul plin de umbră și de singurătate Nu-i nimeni să dea…

Și rătăcesc spre seară pe cheiurile goale, Cu farurile stinse și lanțuri ruginite. S-ascult cum plânge apa în aiurări domoale, Să văd cum…