Poezii de Eugen Ionescu

Cineva rupea din el câte puțintel. L-a lăsat decolorat și cutremurat. Mirat s-a pipăit, dar nu s-a regăsit. Din el o forță rea creștea și-l…

Copacii fac semne lungi. Cui fac semne lungi? Apele nu îl oglindesc. Apele pe cine caută? Vântul se întoarce obosit. După cine a fugit? Un om…

De privighetori e orchestra: „Preludii sonore-ncepură”… Conduce-un sticlete cu brio O fină, ușoară-uvertură. Și bruna zeiță a nopții…

Un mic soare, Doamne, Pentru sufletul meu. Doamne, eu sunt o frunză, Eu sunt o nucă, Sunt un broscoi speriat, Sunt o vrabie rănită. Mi-au…

Lumea este o mansardă, urâtă, goală. Florile sunt butuci, stelele greu le urci. Rătăcesc prin mărăcini, fără aripi, fără lumini. Îngerii dorm…

Vorbesc despre mine I. Plămadă de carne și duh și năzuinți: zâmbesc și plâng. Plămadă de carne și duh și năzuinți: cui nu i-a fost de sineși…

De ce răsună clopotele, mamă, În noaptea rece de Crăciun? În limba lor, cu glasul lor de-aramă, Știi, dragă mamă, ce tot spun? E vreo poveste,…

S-a sfărâmat. Păpușa era o păpușă caraghioasă. Când trăgeai sfoara stângă Și piciorul stâng, Când trăgeai sfoara dreaptă. Acum nu mai mișcă…

În țara ceea nu deosebești piatra de pasăre sau duh: sunt de vată și carton. Cine vrea își scoate sufletul, îl pune alături și-l privește ca…

O, când le sunt frate, clipele cu lucrurile! Covorul cu schimonoseli zâmbește: dacă-l calci, te dojenește. Jos, prin crăpături se arată niște…