Poezii de Friedrich Nietzsche

Această frumusețe împietrită îmi răcorește inima fierbinte.

Penița mâzgălește: un infern! Sunt condamnat la chinul mâzgălelii? – Apuc de călimară și aștern Un scris cu mari puhoaie-ale cernelii.

Tăios și blând, mojic și fin, Murdar și curat, intim și străin, De-nțelepciune și prostie plin: De toate sunt și vreau să fiu puțin, Hulub, și…

Ce viețuiește-n preajma voastră curând se cuibărește-n voi: din asta vine-obișnuința. Unde zăbovești mult timp, crec acolo obiceiuri.

Scormonim după noi comori, noi, subpământenii de azi: celor vechi li se părea nelegiuit să sape-n măruntaiele pământului după comori; se face…

De mine vă e teamă? De arcu-acesta încordat? Vai, de și-ar pune cineva săgeata-n el! Poezii – Ed. Univers 1980

„Doar hău și liniști! Nici un drum în zare!” Așa ai vrut! Nu ți-ai dorit cărare! Drumețule! Acum să te văd! De tremuri de primejdii – e prăpăd.

Cine-ar putea să-ți dea dreptate? Fă-ți-o singur!

„Omul e rău”, așa grăit-au înțelepții toți – spre mângâierea mea.

Tu nu mai poți răbda să-ți poruncească soarta? Iubește-o, n-ai de ales!