Poezii de Gabriela Melinescu

Albastrul pe care îl văd nu este cel desăvârșit, ochii străini îl laudă și îl încoronează pentru că marele albastru n-a venit. El luminează…

Meșterul cu ochi albastru. Irisul înlăcrimat. Pe obraz subțire ploaie. Albastrul cutremurat. Poate-i s-a născut un fiu și-a primit din sat…

Mai stați pe pământ un timp. Între dințatele roți ale Carului Mare. Priveam munții și ne hrăneam cu această priveliște. În timp ce roțile…

în călcâiul lui enorm m-am născut, ca un spin în talpa lui gigantică am crescut. Pe fluierul piciorului său fără sfârșit mă înalt. Târziu am…

Este aproape de miezul nopții și stau întinsă pe spate simțind cum aerul planetar îmi zguduie carnea, vertebrele mi se înalta precum penele…

Aprilie, adesea rămân înfipți în ține pe crengi, ca mugurii, morții. Oare, dacă-aș fi în stare să-l strig m-ar auzi cel drag și ar deschide…

Ar trebui să cred în fructe. Foșnetul zânei când apare din tăietura merelor ea cade într-un ochean plutit pe mare. Nu mușca din frunza pe care…

Afară din lucruri am fost. Întreabă-mă verde de ce suspini. În fluiere umblă doar greieri crescuți înăuntru, ca spini. Trec printre degete un…

În încăpere liniștea e așezată în vase de lut, căni enorme cu vine albastre, stăpânul casei umblă nevăzut și aruncă câte-un fruct mirositor și…

Cum trece apa într-o tulburare, îmi udă părul, mă visez căzând… Miroase apa a tainică fecioară care-și sărută umărul râzând. Și eu de dragoste…