Poezii de Ghenadie Nicu

copii fiind ne duceam cu droaia într-un loc ascuns pe unde trecuse pangolinul în straiele lui de popă și stăteam înfiorați ca niște…

am venit și în seara aceea la raport dar eram ca o statuie de cenușă și buza mea de jos era cusută cu interjecții. priveam de sus la beduinii…

tîrziu se despica spre mine din planul general o femeie pătrată care se mișca surîzătoare făcea ce făcea și plonja în draperii ca să înoate…

eram băiet vînam miriapozi în lumea noastră suprapopulată îmi dezvoltam cruzimea pe-un butuc strivind insecte migratoare sub botul traversat…

se pîrguiau eșarfele pe ziduri un logofăt ședea turcește pe nisipul fierbinte spunea ceva aproximativ am trecut pe acolo într-o primă junețe…

aveam dimensiunile perfecte ale unei mumii și mă mișcam în conformitate deplină cu un acord general deghizat într-un pangolin aveam atitudinea…

imaginați-vă surîsul delicat al rigorii într-o subterană igrasioasă imaginați-vă un perete (un simplu perete de la țară peste care apasă…

poate că nu ar trebui să vă spun nimic stau așa ca o pulbere de silex într-o tăcere tonitruantă miracolele mele flotează pe undeva în zări de…

conform unor tristeți exuberante patinam ca un dexter printre valorile limpidității într-un elan bîntuit de striații diverse îndărătul cărora…