Poezii de Giuseppe Ungaretti

Singur, duc în suflet lovituri ascunse, Ecuatoare împădurite, peste mlaștini Cheaguri cețoase de aburi unde Delirează dorința, În somn,…

Nu mă mai atrag peisajele rătăcitoare Ale mării, nici a zorilor sfâșiată Paloare, deasupra acelor frunzare; Nici măcar nu mă mai împiedic de…

Amintirile, un inutil infinit Singure, însă, și limpezi pe marea neatinsă În mijlocul mugetelor nesfârșite… Marea, Glas al unei măreții…

pașnică întindere înșiruire de insule depopulate tăcere melodioasă sufocant cârd de priviri mișunând într-o luciditate unduitoare

Acest copac mutilat Mă sprijină, gaura asta din stânga Are amărăciunea unui circ Înainte sau după spectacol. Mă uit la Pasajul liniștit din…

Înverșunatul pământ, înfricoșătoarea mare Mă țin rupt de mormântul Unde acum putrezește Sărmanul trup… Nu contează … aud parcă tot mai limpede…

Pe un ocean de clinchete de clopoței sprintenă plutește o altă dimineață

Deja mi-a coborât în oase Tomnatica uscăciune, Dar alungit din umbre M-ajunge nemărginită O fulgerare dementă: Tortura ascunsă a amurgului Abisal…

Gingași arbuști, gene De murmur ascuns… Invidie palidă ruinează… Un om singur trece Cu spaima sa mută… O scoică…

Buimace treziri înflorite în cupola de sticlă