Poezii de Ioan Flora

Ridicarăm trunchiuri aducerilor-aminte, cenușiul în îndrăzneala lui îndepărtându-l. Se înălțase marea și rămase neclintită și se limpezi…

Calm mă așez și încerc să reconstitui o situație anume. Altuia să-i atribui cuvântul și tristețea, utilitatea ei. Altuia, greul timbru al…

Ce singur poți rămâne în interiorul unui cuvânt. Găoacea lui gălbuie te apasă și te măsoară și vezi trecând anotimpuri în urma ta vezi zburând…

El există așa cum porumbeii sunt o detunătură a orelor și gândurilor mele. El este între mine și mâna care apucă. Între mine și cel care…

Încăpătoare este toamna, ca întotdeauna dealtfel. Caracterul ei vremelnic se relevă în propoziții clare. Extinderea, în limpezimea ei.…

Dimineața, aburi suiau printre licori de brad, sugerând o nouă ordine. Aceeași ninsoare se schiță în lucruri și mai deoparte, un întreg…

Literatura privită din afară. Încordarea corpului, studiată. Pământul pe care zilnic îl calci. Cineva trece prin fața ta fără să te privească.…

Pe cale de a se împlini sunt trecătorul și carnea, când spusele mele încep să curgă și noaptea se lasă ca o cărare desprinsă de văz.…

Nu pot fi sigur că acolo unde textul se acoperă pe sine, apare un cocoș-de-munte. Nu pot spune dacă omul ezită între tăcere și lumină. Nu pot…

I-atâta iarbă neculeasă în gură și tu arăți cu degetul cerul de-alături; să curgă, să se rupă sângele subțire ca firul. Pari o noapte de…