Poezii de Juan Ramón Jiménez

Strada așteaptă noaptea. Istorie și tăcere-i totul. De-a lungul drumului arborii dorm pe cer. Iar orașul trist e violet. Un cer de aprilie,…

Să mă scol tot cu soarele Iasomiei în palme; Să mă știu tot cu zorile În inima mea; Să aud diminețile Același blând glas; Asta-mi doresc eu!…

Eu nu sunt eu… Eu sunt cel care umblă fără să-l văd, alăturea de mine; sunt cel pe care uneori îl știu și alteori îl uit. Sunt cel ce…

Tulbură pacea doar o pasăre, un clopot Parcă-ar vorbi în taină cu-amurgul amândoi. E liniștea de aur. E seara de cristale. Candori rătăcitoare…

Cât de melodioasă-i acestă delicată urzeală ! Trupul tău cu sufletul meu, dragoste, și trupul meu cu sufletul tău !

Privighetoare-a nopții, ce aștri făcuți plângeri ce flori făcute-acorduri, în inima ta cântă? Tu, pasăre-a plăcerii, din ce grădini cu îngeri…

Dimpreună cu toate inimile Azi îngropate, ce m-au iubit, Înghețat între spaime obscure Mă simt oarecum îngropat. Dimpreună cu toate inimile…

Necontenit ții creanga pregătită dreptului trandafir;pășești atent mereu lipind urechea caldă la intrarea trupului tău, după săgeata…

Te desfoi ca pe o roză Să-ți descopăr sufletul Și nu-l zăresc Dar totul, jur împrejur – orizonturile țărilor și ale mărilor – –…

Eu voi pleca. Și vor rămâne păsările cântând; livada, deasemeni, va rămâne, cu pomii-i verzi, și cu fântâna albă. Când cade seara cerul va fi…